Legea lui Parkinson

Cât timp ai, atât durează.

Legea lui Parkinson este o idee simplă: munca noastră se umflă pentru a umple spațiul de timp pe care îl avem disponibil.

Adică, dacă ai o grămadă de timp să faci ceva, cel mai probabil o să-ți ia tot acel timp pentru a termina, chiar dacă sarcina respectivă putea fi finalizată mult mai repede.

A fost formulată de Cyril Northcote Parkinson, care a observat cum lucrurile tind să devină mai complicate și să dureze mai mult decât este nevoie, doar pentru că avem impresia că avem timp destul.

Să luăm un exemplu din școală.

Ai de făcut un proiect și profesorul îți dă două săptămâni. Poți să te apuci de el din prima zi sau să-l lași pe ultima. Dacă îl amâni, vei observa că, în cele din urmă, vei lucra febril în ultimele zile, concentrându-te mai bine și fiind mai eficient decât ai fi fost răspândind munca pe două săptămâni întregi.

Și la locul de muncă se întâmplă la fel.

Dacă un proiect are un termen de luni de zile, echipele pot să se piardă în detalii neimportante, să facă prea multe ședințe și să-și lărgească scopul proiectului. Dar dacă termenul e scurt, oamenii devin mai inventivi, găsesc soluții mai rapide și lucrează mai eficient.

Ce ne arată asta?

Că, uneori, mai puțin timp poate însemna mai multă eficiență. Dacă îți setezi termene mai strânse (realiste, dar provocatoare), te obligi să te concentrezi și să fii mai creativ în găsirea soluțiilor. Asta nu înseamnă că ar trebui să lucrăm mereu sub presiune, dar ne arată valoarea stabilirii unor obiective clare și a evita amânările fără motive reale.